Noutăți

GALA ANTREPRENOR PENTRU BIHOR – 2022

O6A0545
23 mai 2022 a reprezentat data GALEI ANTREPRENOR PENTRU BIHOR
Primăria Municipiului Oradea împreună cu Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA. a organizat în fiecare an Gala ,,Antreprenor pentru Oradea”. Având în vedere preluarea de către ADLO a parcurilor industriale din județ, am decis extinderea Galei la nivel de județ alături de Consiliul Județean Bihor.
Evenimentul a avut loc ieri, 23.05.2022, într-un cadru festiv, în Sala Mare a Primăriei municipiului Oradea. Am ales această dată cu însemnătate aparte pentru Oradea, dorind să marcăm 103 ani de la prima vizită a Regelui Ferdinand şi Reginei Maria în Oradea.
Gala Antreprenor pentru Bihor este un eveniment dedicat mediului de afaceri, pe care Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor îl premiază, într-un mod simbolic, pentru aportul la Bugetul Local, respectiv la dezvoltarea economică a județului.
În cadrul acestui eveniment – Ediția 2022, au fost premiaţi primii 10 contribuabili la bugetul local al municipiului Oradea pe anul 2021, respectiv cele mai mari 10 companii din județul Bihor în funcție de cifra de afaceri.
În deschiderea evenimentului, directorul ADLO, doamna Alina Silaghi, a făcut o scurtă prezentare a Palatului Primăriei Oradea, clădire construită între anii 1902 și 1903, inaugurată în anul 1904. Clădirea având un stil neoclasic, cel mai spectaculos element arhitectural al Primăriei este scara principală respectiv Sala de şedinţe – „Sala de Onoare” marcată de cele trei ferestre monumentale încheiate pe traseu semicircular asemeni unor simbolice arcuri de triumf. Clădirea a trecut recent printr-un proces de renovare și restaurare, Gala de ieri fiind primul eveniment festiv care s-a organizat aici.
Doamna Silaghi a prezentat pe scurt situația actuală a parcurilor industriale din județul Bihor astfel că în acest moment deținem șase titluri de parc industrial, al șaptelea titlu fiind în lucru. Valoarea totală a investițiilor atrase în parcurile industriale pe anul 2021 este de 29.874.000 euro, însumând un total de peste: 425.000.000 euro atrase din 2008 până în prezent, 115 companii rezidente, și un număr total de 9.500 de locuri de muncă create.

Ne bucurăm să vă anunțăm că o bună parte din proiectele pregătite de noi anul trecut au început sa prindă contur:

– Parcul Științific și Tehnologic Bihor – s-a demarat construirea, urmând să vă invităm să vă alăturați proiectelor de cercetare-dezvoltare ce se vor desfășura acolo;

– Incubatorul de afaceri – CRESC – în implementare – un centru dedicat start-upurilor din domenii creative;

– Construirea primului bloc de locuințe – estimăm finalizarea lui spre sfârșitul acestui an;

– Programul MakeITinOradea – are deja finaliști și am început o nouă rundă de finanțare pt Start-upuri din domeniul IT – programul ajungând să fie cunoscut la nivel național;

– Un proiect important pentru județul Bihor și regiune este Terminalul Cargo Oradea, proiect dezvoltat de CTP Park, care va fi pus în funcțiune deja anul acesta.”

Primarul Florin Birta a mulțumit celor prezenți pentru faptul că au onorat invitația precizând că Gala Antreprenor se află la a zecea Ediție. De asemenea, a mulțumit tuturor companiilor pentru contribuțiile la bugetul local acestea reprezentând aportul mediului de afaceri în dezvoltarea economică a municipiului. Evenimentul reprezintă un gest de recunoștință pentru principalele companii care contribuie la dezvoltarea orașului.

Președintele Consiliului Județean domnul Ilie Bolojan a vorbit despre proiectele privind dezvoltarea județului printre cele mai importante fiind legate de conectivitatea aeriană, proiectele privind prelungirea pistelor, respectiv parteneriatul cu firma CTPark Iota pentru realizarea Terminalului Cargo de la Aeroportul Oradea care reprezintă o investiție în valoare de 32 milioane Euro, a căror realizare reprezintă un punct important de conectare cu vestul României. Dl. Bolojan a mai vorbit despre proiectele de infrastuctură rutieră în parteneriat cu primăria Oradea și primăriile din județ, centurile ocolitoare din zona metropolitană Oradea, coridorul de conectare Drumul expres Arad-Oradea și altele ce vor urma.

În continuare viceprimarul Marcel Dragoș a înmânat premiile primilor 10 contribuabili la bugetul local pe anul 2021, respectiv:

  1. PLEXUS SERVICES RO

  2. GRUP PLASTOR

  3. PUREM ORADEA

  4. FAIST MEKATRONIC

  5. GRUP TRANSILVANIA GENERAL IMP-EXP

  6. RCS & RDS

  7. GRUP H ESSERS

  8. CONNECTRONICS ROMÂNIA

  9. GRUP LOTUS CENTER

  10. NIDEC ORADEA

 

În anul 2021, primii zece contribuabili au contribuit la bugetul local cu suma totală de 25.987.132 lei.

Premiul pentru investiția anului în parcul industrial din Oradea a fost acordat de către doamna viceprimar Arina Moș companiei DRAUBER SRL, pentru o investiție asumată de 14 milioane euro, iar un premiu pentru singura investiție în parcul industrial cu capital 100{f41bb597d5deecdc483afb3f8a2efbebc69e613d3bfe8a5c5b89e7603f3bb6a2} românesc din industria automotive a fost acordat companiei VALTRYP SRL, companie înființată în anul 1994. City Managerul Mihai Jurca a înmânat două premii pentru responsabilitate socială și susținerea proiectelor municipalității grupului PRIMA și companiei HORNBACH.

Alina Silaghi a mai adus mulțumiri pentru responsabilitate socială Companiei de Apă Oradea, Termoficare Oradea și societății Coral Impex.

 

În ceea ce privește premiile acordate din partea Consiliului Județean Bihor, acestea au fost înmânate de către dl. Vicepreședinte CJ Călin Gal către următoarele companii, topul fiind alcătuit în funcție de cifra de afaceri pe anul 2020:

  1. CELESTICA ROMÂNIA

  2. AGROIND CAUACEU

  3. TRANSMEC RO

  4. DRUM ASFALT

  5. MADRUGADA COM

  6. ADA FABRICA DE MOBILĂ

  7. NUTRIENTUL

  8. VERNICOLOR

  9. ARA SHOES ROMÂNIA

  10. VPK PACKAGING

De asemenea, un premiu special pentru investiția anului a fost acordat de către vicepreședintele CJ dl. Mircea Mălan, companiei CTPark Iota, respectiv două premii de responsabilitate socială companiilor orădene SELINA și DUMEXIM.

În discursurile premiaților, aceștia s-au arătat extrem de încântați atât de calitatea evenimemtului mult așteptat în fiecare an cât și de ideea exinderii acestuia la nivel de județ.

În încheiere participanții au fost invitați la socializare.