Noutăți

ADLO a semnat un contract in valoare de 6,7 mil Euro

ADLO a semnat un contract in valoare de 6,7 mil Euro

 

Societatea AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA S.A., în calitate de administrator al parcurilor industriale din Municipiul Oradea și din județul Bihor, a atribuit o parcela de 8.760 mp pe baza depunerii unei Scrisori de Intenție și a parcurgerii procedurii de NEGOCIERE DIRECTĂ desfășurată la finalul lunii februarie 2022 pentru PARCUL INDUSTRIAL EUROBUSINESS I cu societatea TREI BRUTARI SRL.

Contractul privind investiția s-a semnat azi, 17.05.2022, de către reprezentanții Societății ADLO SA. și reprezentanții Societății TREI BRUTARI SRL. pentru realizarea unei unități de producție specialități și produse de patisserie, în suprafată de aproximativ 4.200 mp.

Valoarea investiției initiala asumată este de 6,7 milioane euro, urmând a crea 20 de locuri de muncă.

Compania activează din anul 2010 în domeniu, iar începând cu anul 2023 și-a exprimat intenția de a desfășura în Parcul industrial EBP I activitățile de producție specialități și patiserie, activități de cross-dock, picking și distribuție, specifice domeniului de activitate și a oricăror altor activități conforme cu Regulamentul de funcționare al parcului industrial.

Reprezentanții societății TREI BRUTARI SRL au declarat că au purtat negocieri pentru realizarea acestui proiect și in alte zone din țară, dar au ales Oradea datorită diversității consumatorilor din această piață, precum și datorită poziționării geografice.

Suntem incântați de faptul că tot mai mlte companii cu capital românesc reușesc să investească și să iși extindă activitatea și in alte zone din țară.

 

                                                                                                                                                              

Oradea, 17.05.2022

foto 3 brutari