În data de 23 iulie, o parte din echipa ADLO a participat la evenimentul de inaugurare a noii Policlinici Regina Maria, situată în Parcul Industrial Eurobusiness I Oradea, pe str. Nicolae Filipescu nr. 18.
Noua unitate medicală pune la dispoziția companiilor și angajaților servicii de analize de laborator și medicină a muncii, contribuind la dezvoltarea infrastructurii de sănătate dedicată mediului de afaceri din Oradea.
Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă plăcută, iar gazda noastră, Cristina Diana Petrut, a prezentat facilitățile și serviciile oferite de noua policlinică, precum și beneficiile pe care acestea le aduc companiilor și angajaților din parc și din întreaga comunitate.
Felicităm echipa Regina Maria pentru această investiție și le dorim mult succes în activitate! Suntem bucuroși să vedem că Parcul Industrial Eurobusiness își consolidează permanent ecosistemul de servicii dedicate investitorilor și angajaților.




