Noutăți

Investiții în valoare totală de 12.000.000 Euro

Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA. a atras prin negociere directă, două investiții în valoare totală de 12.000.000 Euro, în cel de-al doilea Parc Industrial.

 

Investițiile vor fi realizate în Parcul Industrial Euobusiness II, din str. Ogorului, pe o suprafată de teren de 16.837 mp., respectiv pe o suprafață de teren de 20.561 mp.

Primul contract privind o investiție în valoare de cel puțin 6.000.000 euro s-a semnat in primăvara acestui an, cu societatea SAPIENT SRL.

Societatea are ca domeniu de activitate principal Fabricarea produselor farmaceutice de bază, fiind astfel prima companie care va construi în incinta Parcului Industrial pentru desfăşurarea activităţilor specifice un Centru de cercetare-dezvoltare în alte științe naturale și inginerie și a oricăror altor activități conforme Legilor aplicabile în materia parcurilor industriale.

Cea de-a doua investitie in valoare de 6.000.000 euro s-a semnat azi, 15.10.2018, de către reprezentanții societății ADLO SA., cu reprezentanții societății QUADROFORM SRL., companie subsidiară a holdingului Quadroform GmbH din Germania.

QUADROFORM este una dintre cele mai importante companii europene pentru sistemele moderne de ferestre și uși din PVC. Fondată în 1955, QUADROFORM produce și vinde produse de înaltă calitate.

Referitor la investiția pe care societatea Quadroform propune să o realizeze în parcul industrial, aceasta constă în construirea unei clădiri destinată unei hale de producție ferestre și uși din PVC și aluminiu.

Ambele investiții se vor concretiza cu un număr de cel puțin 120 de noi locuri de muncă până în anul 2021.