Noutăți

Criza energiei electrice afectează rezidenții parcurilor industriale din Oradea

Printre cauzele creșterii tarifelor invocate de furnizor pentru această situație fără precedent se numără:

  • majorarea semnificativă a prețurilor cauzată de starea vremii din ultima perioadă care a determinat scăderea capacității de producție și majorarea necesarului de consum;
  • comunicatul Transelectrica privind funcționarea SEN din data de 10 01 2017 care face referire la atingerea consumului maxim din 2001 până în prezent;
  • anunțul Ministerului Economiei cu privire la dezechilibrele generate în sistem;
  • limitarea consumurilor din ordinul Ministerului Economiei;
  • costurile de furnizare extrem de ridicate provocate de închiderea pieței de echilibrare la valori record de 800 de lei/MWh;
  • anunțul cu privire la stocurile reduse de cărbune la Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică.

Agenția de Dezvoltare Locală Oradea a demarat procedurile pentru cerere de oferte de la alți furnizori pentru a obține tarife mai mici pentru consumatorii din parcurile industriale din oraș.

În tot acest timp Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Consiliul Concurenței au anunțat că vor analiza motivele pentru care au explodat prețurile în ultimele trei săptămâni.

H.G. 10 din 12 ianuarie 2017