Directorul General al Agenției de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), Teodora Suciu, a participat, în data de 9 iulie 2026, la două evenimente importante dedicate consolidării relațiilor dintre România și Irlanda: întâlnirea oficială desfășurată la Primăria Municipiului Oradea și inaugurarea Consulatului Onorific al Irlandei la Sânmartin.
Prima parte a vizitei a avut loc la Primăria Municipiului Oradea, unde delegația irlandeză, condusă de Excelența Sa, Brendan Ward, Ambasadorul Irlandei în România, și de Eoghain O’Byrne, Consulul Onorific al Irlandei, s-a întâlnit cu reprezentanții administrației locale. Gazdele reuniunii au fost Sebastian Lascu, city manager al Municipiului Oradea, și Călin Corpaș, consilier al primarului Municipiului Oradea.
În cadrul discuțiilor au fost abordate oportunitățile de dezvoltare a colaborării dintre Irlanda și Oradea, cu accent pe atragerea investițiilor, dezvoltarea relațiilor economice, promovarea turismului și consolidarea cooperării instituționale.
În aceeași seară, Directorul General al ADLO a participat la inaugurarea oficială a Consulatului Onorific al Irlandei la Sânmartin, un moment cu o semnificație deosebită pentru județul Bihor și pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre România și Irlanda.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților locale și județene, printre care prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, directorul Cancelariei Prefectului, Ligia Oala, city managerul municipiului Oradea, Sebastian Lascu, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Horea Abrudan, primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, și managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, Liviu Florin Buțiu.
Înființarea Consulatului Onorific al Irlandei la Sânmartin marchează un nou pas în consolidarea relațiilor dintre cele două state și creează premise favorabile pentru extinderea colaborării economice, culturale și instituționale.
Pentru ADLO, această inițiativă reprezintă o oportunitate importantă de intensificare a dialogului cu mediul de afaceri irlandez, de dezvoltare a parteneriatelor economice și de promovare a județului Bihor ca destinație atractivă pentru investiții cu valoare adăugată ridicată.
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea felicită pe Excelența Sa, Brendan Ward, Ambasadorul Irlandei în România, și pe Eoghain O’Byrne, Consulul Onorific al Irlandei, pentru acest nou început și le urează mult succes în activitatea pe care o vor desfășura. ADLO își reafirmă disponibilitatea de a sprijini inițiativele care contribuie la consolidarea relațiilor economice și instituționale dintre Irlanda și județul Bihor, în beneficiul comunității și al dezvoltării regionale.





