În conformitate cu prevederile Legii 215/2001 republicată a administrației publice locale, ale Legii nr.186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale și în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Oradea nr.177 din 30 Martie 2012 privind aprobarea încheierii contractului de administrare a Parcului Industrial Eurobusiness Parc Oradea II între Municipiul Oradea și S.C. EUROBUSINESS PARC ORADEA S.A.,
Societatea Agentia de Dezvoltare Locala Oradea SA., cu sediul în Oradea, strada Primăriei nr.3, parter, în calitate de Administrator a Parcului Industrial Eurobusiness II, organizează în perioada 22 OCTOMBRIE 2018 – 16 IANUARIE 2019 LICITAȚIE DESCHISĂ în vederea cesionării temporare și cu titlu oneros a dreptului de folosință și de exploatare asupra a 3 (trei) parcele (P31 – NR.CAD 202739, P32 – NR.CAD 202768 și P33 – NR.CAD 202769) disponibile în perimetrul Parcului Industrial EUROBUSINESS II, situat în Municipiul Oradea, str Ogorului.
Destinația parcelelor o reprezintă construcția de hale/clădiri pentru ACTIVITĂȚI DE PRODUCȚIE ȘI/SAU SERVICII.
Durata maximă a cesiunii dreptului de folosință asupra parcelelor (unităților) este de 25 (douăzecișicinci) ani, începând de la data semnării contractului de administrare și de prestări servicii conexe. Redevența minimă ca bază de pornire a licitației este de 8 (opt) Euro/mp/25 de ani, zona Industrie, respectiv 9,5 (nouăvirgulăcinci) Euro/mp/25 de ani, zona Servicii, fără TVA.
Garanția de participare la licitație este conformă Caietului de Sarcini.
Documentația pentru licitație este disponibilă pe site-ul www.adlo.ro .
Depunerea ofertelor se va face în perioada 22 OCTOMBRIE 2018 – 12 NOIEMBRIE 2018 ora 12,00, conform calendarului licitației (Anexa 2), între orele 08,00 – 16,00 și 08,00 – 12,00 (pentru data de 12 NOIEMBRIE 2018 care reprezintă ultima zi de depunere a ofertelor), la următoarea adresă: Agentia de Dezvoltare Locala Oradea SA., Oradea, strada Primăriei nr.3, PARTER.
Deschiderea ofertelor va avea loc în prezenţa ofertanţilor şi a Comisiei de Evaluare şi Selecţie a Ofertelor, în data de 12 NOIEMBRIE 2018, la ora 14,00, conform calendarului licitației, la sediul Agentiei de Dezvoltare Locala Oradea S.A.., situat în Oradea, strada Primăriei nr.3, PARTER.
Relațiile suplimentare pot fi obținute la sediul Agentiei de Dezvoltare Locala Oradea S.A. sau la adresa de email [email protected].
Solicitarea informațiilor referitoare la documentația de licitație și la condițiile de participare la procedură va putea fi adresată Societății Administrator, numai în scris pe adresa de email [email protected]
Având în vedere solicitările venite din partea societăților interesate pentru procedura de licitație deschisă din data de 12.11.2018 ora 14, vă comunicăm următoarele clarificări:
- Pentru cei care doresc să participe la licitația deschisă și optează pentru mai mult de o parcelă (două sau trei), se vor solicita dosare distincte pentru fiecare parcelă (documente de calificare si oferta tehnico-financiară),
- Garanția de participare se va constitui o singură dată în sumă de 10.000 lei, chiar dacă se optează pentru mai mult de o parcelă