Noutăți

Oradea va avea din toamnă o Școală Internațională cu predare în limba engleză

Pentru început, școala internațională va avea clase de grădiniță și învățământ primar, urmând ca în anii următori să se înființeze și clase de gimnaziu. Predarea va fi în limba engleză cu profesori vorbitori nativi de limba engleză asistați de profesori români.

Necesitatea unei astfel de școli este dată de dezvoltarea economică a orașului din ultimii ani. Agenția de Dezvoltare Locală Oradea a primit mai multe solicitări de la companiile localizate în parcurile industriale, în special de la cele străine, referitoare la înființarea unei școli internaționale. Pentru a vedea dacă acest proiect este fezabil, ADLO a trimis un chestionar firmelor în care au fost întrebate dacă vor o astfel de școală și câți angajați și-ar trimite copiii să studieze în sistem internațional. Rezultatele sunt următoarele:

  • 95{f41bb597d5deecdc483afb3f8a2efbebc69e613d3bfe8a5c5b89e7603f3bb6a2} dintre companiile chestionate consideră oportună dezvoltarea unei școli internaționale în Oradea,
  • 66{f41bb597d5deecdc483afb3f8a2efbebc69e613d3bfe8a5c5b89e7603f3bb6a2} dintre firme consideră că demersurile pentru acest proiect ar trebui începute cât mai repede, iar 33{f41bb597d5deecdc483afb3f8a2efbebc69e613d3bfe8a5c5b89e7603f3bb6a2} dintre companii au răspuns că proiectul ar trebui demarat în următorii ani,
  • La întrebarea Câți angajați ai companiei dvs și-ar trimite copiii la școala internațională?, companiile au răspuns:
    • Între 3 și 6 ani: 46 de copii
    • Între 6 și 9 ani: 51 de copii
    • Între 10 și 14 ani: 56 de copii
    • Între 15 și 18 ani: 59 de copii

Partenerii din București de la Lumina Instituții de Învățământ au o experiență de peste 20 de ani în sistemul de învățământ. Complexul educațional este format din

  • Două licee – Liceele Teoretice Internaționale de Informatică București și Constanța cu învățământ liceal și gimnazial;
  • O școală internațională cu predare în limba engleză, partenerul și modelul educațional al Școlii Internaționale Oradea – International School of Bucharest – cu învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal care oferă educație de excelență de peste 20 de ani unui număr de peste 750 de elevi din 40 de țări.
  • Cinci scoli internaționale Spectrum în orașele București, Constanța, lași, Cluj și Ploiești, cu învățământ preșcolar, primar și gimnazial;

În perioada următoare se va anunța calendarul de înscriere la Școala Internațională din Oradea, precum și costurile pentru fiecare an de școlarizare.