Noutăți

Gala Antreprenor pentru Oradea

În fiecare an, în data de 24 ianuarie, Primăria Municipiului Oradea împreună cu Agenția de Dezvoltare Locală Oradea S.A. organizează Gala ,,Antreprenor pentru Oradea”.

În cadrul acestui eveniment – la ediția din 2019 au fost premiaţi cei mai importanți contribuabili la bugetul local al municipiului în anul 2018.

Gala de anul acesta a avut loc în incinta noii intreprinderi a societății Inteva Products din Parcul Industrial Eurobusiness II Oradea, la care au participat un număr de 120 de invitați – oameni de afaceri din Oradea, reprezentanții celor mai importante companii din municipiu, investitori, dar și directori ai instituțiilor și companiilor publice din oraș.

În deschiderea evenimentului, pentru a marca împlinirea a 10 ani de activitate de la înființarea societății, Alina Silaghi, director ADLO SA, a prezentat un Raport de activitate pentru anul 2018, cuprinzând investițiile atrase până în prezent, evenimentele organizate precum și proiectele demarate anul trecut, cu continuitate în 2019, amintind în final 3 proiecte importante ale Municipiului Oradea, care contribuie la dezvoltarea și atractivitatea orașului: Podul Centenarului, Coridorul de mobilitate urbană din Piața Emanuil Gojdu și Creșterea performanței energetice a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Oradea și a Spitalului Clinic Municipal Oradea.

Primarul Ilie Bolojan a ținut să precizeze că cea mai mare componentă a bugetulului local e formată din taxele și impozitele pe proprietăți, pe care contribuabilii și cetățenii le plătesc către municipalitate, dar și din impozitul pe salarii, mulțumindu-le astfel celor prezenți pentru investițiile pe care le derulează în Oradea, dar și pentru locurile de muncă înființate. Primarul a accentuat faptul că prin dezvoltarea tuturor companiilor se dezvoltă si municipiul Oradea. Primăria urmăreste cu prioritate susținerea companiilor orădene, dezvoltarea învățământului profesional pentru a crea forța de muncă necesară, colaborarea cu Universitatea în vederea atragerii tinerilor din zona metropolitană și nu numai, spre Oradea.

Invitat special a fost domnul Marcel Boloș, director ADR N-V, care la rândul lui a felicitat atât municipalitatea pentru proiectele realizate, cât și companiile orădene care contribuie la dezvoltarea orașului.

Viceprimarul Florin Birta a înmânat premiile primilor 10 contribuabili la bugetul local pe anul 2018, respectiv:

  1. PLEXUS SERVICES RO SRL
  2. FAIST MEKATRONIC SRL
  3. PLASTOR SA
  4. LOTUS CENTER SA
  5. H ESSERS SRL
  6. TRANSILVANIA GENERAL IMPORT-EXPORT
  7. RCS & RDS SA
  8. OMILOS ORADEA SRL (ERA SHOPPING MALL)
  9. UAMT SA
  10. SIF HOTELURI SA (Double Tree by Hilton)

În anul 2018, primii zece contribuabili au contribuit la bugetul local cu suma totală de 19.899.093 lei.

Premiul pentru cea mai mare investiție în anul 2018 în Oradea a fost acordat companiei SOGEFI SUSPENSIONS EASTERN EUROPE SRL, pentru o investiție asumată de 50 milioane euro, căreia reprezentanții municipalității i-au adus mulțumiri, diploma fiind înmânată de către viceprimarul Mircea Mălan.

Un premiu special a fost acordat în cadrul proiectului Re-patriot, pentru dl. Vlad Sarca, care reprezintă un exemplu de succes pentru românii repatriați care și-au înființat propria afacere în Oradea.

Dacian Palladi, administratorul public al municipiului, a înmânat două premii firmelor care anul trecut au dat dovadă de responsabilitate socială, contribuind la proiectele comunității locale, prin amenajarea unor spații verzi. Este vorba de societatea SMARTWARE SRL și SIS MANAGEMENT SRL.

Primăria Oradea mulţumeşte tuturor contribuabililor, persoane fizice şi juridice, pentru contribuțiile aduse bugetului local, prin care sprijină proiectele municipalității.

(http://www.oradea.ro)