Noutăți

Companiile din Oradea renovează cabinetele de practică ale Școlii Profesionale Eurobusiness din cadrul campusului tehnic „Traian Vuia”

Asociația Parteneriat pentru Educație, înființată în anul 2015 de cinci companii din Oradea, va renova un corp de clădire de pe strada Constantin Brâncoveanu care aparține campusului tehnic „Traian Vuia”. În această clădire își vor desfășura activitatea practică elevii de la Școala Profesională Eurobusiness din Oradea.

Bugetul pentru realizarea lucrărilor este de 100.000 de lei. Vor fi renovate 10 săli, coridoarele și grupurile sanitare iar lucrările vor începe în perioada imediat următoare astfel încât să fie finalizate până la începerea noului an școlar.

Companiile membre ale Asociației Parteneriat pentru Educație care sponsozirează aceste lucrări sunt: Emerson, Plexus, Celestica, Emsil și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (administratorul parcurilor industriale).

Din cele 224 de locuri disponibile anul acesta la învățământul profesional la cele 12 calificări, 129 au fost deja ocupate în prima etapă de înscrieri. Pentru a doua etapă de înscrieri, care va avea loc în perioada 16-17 august 2016, sunt disponibile 95 de locuri. Ultima etapă de înscrieri este programată pentru 1-2 septembrie 2016.

Înscrierile se pot face la secretariatul Colegiului Tehnic “Traian Vuia” din Oradea, strada Constantin Brâncoveanu, nr. 12/A. Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul școlii profesionale www.sebpo.ro.

Persoanele de contact pentru informații suplimentare sunt:

– Liana Boangiu: 0720 547 516

– Florina Fofiu: 0799 768 545

{gallery}stire-27iul2016{/gallery}